Biserica de lemn din sat Banesti comuna Fantanele

În documente apare în 26 august, anul 7176 adică 1668, în timpul domniei lui Iliaş Alexandru (1666-1668). În aceea vreme păstorea aici preotul-călugăr Aftănase, care din 1669 a slujit douăzeci de ani la această bisericuţă cu 72 de familii de români creştini. Biserica nu mai era corespunzătoare şi în 20 aprilie 1706 se dă în folosinţă o nouă biserică de lemn, cu hramul Sf. Nicolae.

Calendar






Scurta descriere

Satul Băneşti, parte a comunei Fântânele, se află situat la o distanţă de numai 8 km de localitatea Vereşti. Satul, cu oameni gospodari, păstrează cu sfinţenie credinţa şi tradiţiile străbune. Drumul ce uneşte localitatea de satul Vereşti, trece prin centrul satului; drumul este presărat de o parte şi de alta cu un aliniament de tei. Din centrul satului se desprinde un drum cândva pietruit, iar în prezent modernizat graţie programului SAPARD. Şi dacă peste tot în sat se percep urmele timpului, la vreo sută de metri pe acest drum timpul şi-a conturat alte forme sub imaginea unei "Bisericuţe de lemn".

biserica de lemn

biserica de lemn
06 decembrie 2007

Scurta descriere a biserici in interior

Dacă exteriorul nu atrage privirea în mod deosebit, aspectul interior impresionează, prin vechimea duşumelei din scânduri de stejar, stranele cu motive geometrice încrestate în lemn de tei şi stejar. Biserica nu e pictată în interior, dar este zugrăvită în ocru pe care apar motive decorative: colonete cu capitele şi alte motive, lucrate între anii 1826-1830 de către un meşter din Dumbrăveni cu numele de Enache Ponici.

Icoana Maicii Domnului cu pruncul Isus

Icoana Maicii Domnului cu pruncul Isus
Icoana veche

Imagine video biserica de lemn, 6 decembrie 2007

  • Hramul bisericii
  • Slujba de pomenire

Biserica de lemn din satul Banesti comuna Fantanele judet Suceava

  • Imagine video, hramul acestui sfant lacas

Imagine video biserica de lemn

  • Imagine video biserica de lemn

Imagine google maps satelit

  • Imagine google maps panoramio.

Piatra funerara a bunici lui Mihai Eminescu

Ceea ce interesează istoria literară este cunoaşterea cât mai bună a datelor şi faptelor în legatură cu Mihai Eminescu: viaţa poetului, legăturile de rudenie, pretenţiile şi toate evenimentele care au legătură cu personalitatea marelui poet.

În acest cimitir de lângă această bisericuţă se odihneşte bunica lui Mihai Eminescu, Paraschiva Iuraşcu. Vasile Iuraşcu din Joldeşti s-a căsătorit cu ţăranca Paraschiva Brihuescu din Băneşti. Cu toate că era urmaş de boier, el a dus o viaţă răzeşească şi a întemeiat o familie cu nouă copii, unul dintre ei fiind Raluca, mama poetului Mihai Eminescu.

Paraschiva Iuraşcu s-a născut în anul 1785 şi a decedat la vârsta de 51 de ani, după cum se spune din bătrâni. Venind iarna de la Joldeşti la Băneşti cu trăsura, probabil pentru a-şi vedea rudele, pe gheţuşul podului trăsura s-a prăbuşit cu cai cu tot, pierzându-şi viaţa în acest accident. De altfel în biserica de lemn există o piatră funerară pe care este inscripţionat un text în stil popular probabil redactat de Vasile Iuraşcu, text care eternizează acest sfârşit. Paraschiva Iuraşcu a fost înmormântată în timpul în care aici păstorea preotul Teodor Teodoreanu (1800-1845). Bisericuţa poate fi vizitată, mai ales pe data de 6 decembrie, atunci când aici se prăznuieşte hramul Sf. Nicolae.

Biserica nu este prea cunoscută publicului larg, fiind de o valoare inestimabilă, cu valoare culturală, dar la fel ca mai toate monumentele şi aceasta a fost şi este supusă presiunii timpului, acum necesitând lucrări de restaurare, fonduri insuficiente din bugetul local.

Piatra funerara a bunici lui Mihai Eminescu photo

Piatra funerara a bunici lui Mihai Eminescu photo
decembrie 2007

Arhivă blog

  • ▼  2008 (6)
    • ▼  ianuarie (6)
      • The wooden church, Banesti, village Fantanele, cit...
      • SITEU-RI DE ACELASI AUTOR
      • CTITORITA
      • IN DOCUMENTE
      • MONUMENT ISTORIC
      • BISERICA DE LEMN DIN SAT BANESTI COMUNA FANTANELE

Biserica de lemn-Monument istoric

Fotografia mea
Ionel Curcan
Banesti, comuna Fantanele judetul Suceava, Romania
Acest blog are ca scop promovarea Biserici de lemn din satul Banesti comuna Fantanele judetul Suceava,biserica de lemn cu hramul Sf'' Nicolae'',ctitorita in anul 1705-1707 de catre un mic boier pe nume Stefan Stamate.Acest sfant lacas, locul de rugaciune al strabunicilor,a invins intemperiile vremii de peste trei secole,prin truda si grija fiecarui credincios de-a lungul existentei sale.
Vizualizați profilul meu complet


Romanian Top66

duminică, 27 ianuarie 2008

MONUMENT ISTORIC






Publicat de Ionel Curcan la 04:32
Etichete: BANESTI SUCEAVA, biserica de lemn, FANTANELE SUCEAVA, judetul suceava, LITERATURA, mihai eminescu, STAMATE SUCEAVA, Suceava

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire
Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)